Diminețile

Dimineața se rupe de noapte printr-un crăcănat obscen când, printre picioarele întunericului, se întind scrâșnind două gene de lumină bleagă. O gașcă de ciripitoare au găsit momentul oportun și dau startul bârfelor de ieri. Vorbesc una peste alta, se îngână, se ceartă și se iau la harță până când corul se completează cu o familie flămândă de ciori tupeiste care, aproape că-ți intră-n casă prin geamul deschis de la bucătărie. Stolurile guralive prind glas și mai puternic. O hărmălaie cu ecou se rostogolește în somnul tău până când e spart cu totul de mașina de gunoi care începe și golește, una câte una, pubelele de pe stradă. Apoi ziua începe să devină rotundă: ambreiaje răgușite care se înfurie și încep să tușească, claxoane disperate care anunță nerăbdarea vreunui funcționar public de a semna primul condica pe ziua de astăzi.

Zeci de familii sorb câte-o gură de cafea, de ceai sau de lapte. Alte zeci întind untul pe o felie de pâine, iar ceilalți mestecă în gol gălbenușul fiert ori prea tare, ori prea moale. Pieptenii s-au apucat deja de arat podoabe capilare ciufulite de pernele cu miros de gâscă udă. Dușul bolborosește adormit, iar oglinzile sunt reflexii blazate ale dimineților chinuite. În timp ce un tată fredonează melodia de la radio, mama e nervoasă că nu-și găsește pudra furată de fii-sa alaltăseară, roasă și băgată în șoșonul calului de pluș, pitit și el în lada patului, atunci când bona a aruncat la nervi alte 4 jucării care zornăie și fac scandal și care n-o lasă să moțăie la prânz, deși n-ar trebui.

La etajul 7 din 10 o adolescentă se machiază cu albastru pentru prima dată. Îi tremură mâna, dar nu se lasă. Trage cam gros o linie paralelă cu genele de sus. Pe a doua o comite și mai grav, pentru că ta-su urlă la ea din sufragerie. Îi zice că face pe el dacă o mai lălăie mult prin baie. Fata se șterge încet cu o bucată de hârtie igienică, lucru care, pe la ora prânzului, are să-i aducă iritația vieții ei, plus o serie de scatoalce de la ta-su, pe motiv că “cine a pus-o să se machieze?”.

La parter, doamna Sofroni îl pupă pe Charlie în bot. E cam la fel de bătrân ca și ea. O dihanie pe aproape patru picioare, dacă stângu’ spate n-ar fi fost prins la ușă de domnul Sofroni cu fix 6 zile înainte să dea colțul. Doamna Sofroni e mare cât masa, cu mâini ale căror coate sunt îngropate definitiv într-o pătură de grăsime pusă la păstrare în ultimii 50 de ani. Are aceleași tabieturi de când s-a făcut Lumea: 6 cabanoși trași la tigaie, juma’ de franzelă dată cu margarină, 2 cafele tari și un castron cu roșii tăiate felii, peste care presară 4 linguri de ulei de floare. Sarea curge precum ploaia de Octombrie. Multă și peste tot. Zice tuturor că roșia te menține tânăr și-n putere. Apoi, madam Sofroni deschide radioul, își aprinde o țigară, îl pune pe Charlie-n poală și începe să citească mesajele de pe Facebook. La 72 de ani socializează din plin. Are 123 de prieteni virtuali cărora le trimite zilnic bezele pe wall. Flori, urări și multe iconițe virtuale cu Sf. Arsenie Boca. Nu prea crede în Dumnezeu, dar zice că puțină pioșenie nu strică la bătrânețe. E mult mai prietenă cu dracu’, pe care-l amintește aproape la fiecare frază: “dracu știe, dracu poate, cine știe cine dracu s-a întâmplat.”. Oricum, urarea de care are parte oricine, când madam Sofroni se aprinde ca o bombă, este aceeași: “dracu sa te ia!”.

De multe ori ai impresia ca diminețile diferă de la unii la alții, dar nu-i așa. Mulți se chinuie să-și tragă pantalonii pe noile forme întoarse proaspăt din vacanță, mulți n-au chef de muncă, iar și mai mulți pun alarma pe repeat. În marea lor majoritate întârzie peste tot pentru că, așa cum spune Doamna Sofroni: “diminețile sunt urâte ca dracu”.