Din clipa în care ați hotărât să vă duceți copilul la creșă, primul și marele pas spre colectivitate, pregatiți-vă. Uitați-vă bine la el, savurați-l așa cum știați că e până la acel moment și faceți-vă un screen shot mental. O dată ce va trece dincolo de ușa creșei, lucrurile se schimbă. Dar mai ales el.

A duce copilul la creșă este comparabil cu a-l duce în armată. Conviețuirea alături de alți războinici ai Pampers-ilor îl va face altfel decât îl știai. Îl va căli, îi va da poftă de mâncare, de somn, de reușită și, mai ales, de apărare. Călitul copilului vine la pachet cu diversitatea mediilor din care vin toți ceilalți, dar și de felul în care educatoarele și îngrijitoarele se raportează la ei.  Dacă te-ai hotărât să cauți o creșă, gândește-te ce anume vrei să alegi pentru el și care sunt criteriile de departajare. Ce e important pentru tine, care sunt normele și regulile la care vrei să fie supus copilul tău. Practic, fă-ți o listă de PRO și CONTRA de chestiuni care primează pentru voi ca familie, pe care să le discutați serios și punctual. După ce ai căutat și ai cercetat creșele, după ce ai stat de vorbă cu personalul de acolo, după ce ai întrebat părinții care își duc sau și-au dus copiii acolo, abia apoi poți să-ți faci o idee. Noi, spre exemplu, am plecat de la recomandarea unei vecine care are 6 copii și care ne-a povestit despre un întreg cartier care și-a crescut copiii la creșă – cea la care a fost Petru a fost înființată în 1978.

Acestea sunt criteriile care au stat la baza alegerii creșei lui Petru:

2. 2. 1. PROXIMITATEA. În primul rând, am căutat o creșă aproape de casă. În jurul casei sunt aproximativ 7, unele de stat, altele particulare. Am hotărât ca distanța de acasă până la creșă să fie posibilă pe jos, fără mașină, în condițiile de ploaie, zăpadă și aglomerație în trafic.

       

      2. REGIMUL. Stat sau Privat? După ce am vizitat toate creșele de pe lângă casă și după ce am stat de vorbă cu oamenii de acolo, am hotărât că nouă ne place și ni se potrivește felul în care s-a discutat cu noi la una dintre creșele de stat. Ne-au plăcut abordarea, franchețea, felul în care erau îngrijiți copiii (fiecare era hrănit de o îngrijitoare cu lingurița și nu obligat să învețe să ducă mâncarea la gură la nici 8 luni, așa cum am văzut la o creșă particulară, pe motiv că nu au destul personal), mediul, chiar dacă arăta mai precar și, nu în ultimul rând, mirosul de mâncărică delicioasă. Apoi, ne-a mai plăcut abordarea foarte strictă în ceea ce privește îmbolnăvirea copiilor, vaccinurile și obligativitatea părinților de a aduce aviz medical în cazul în care copilul lipsește mai mult de trei zile consecutive din colectivitate. A fost clar că nu e loc de tocmeală când vine vorba de sănătatea copiilor, iar ăsta a fost marele plus pentru mine ca mamă. Unele mame numesc strictețea din creșele/grădinițele de stat drept “atitudine comunistă”, dar, vă asigur, că e mai bine așa, decât să vezi copiii lați pe covor de la febră 39, cu muci în barbă și bube pe piele, ținuți laolaltă cu cei sănătoși.

       

      3. EXPERIENȚA CREȘEI/NUMĂRUL DE COPII. Te sfătuiesc să te documentezi puțin despre activitatea instituției pe care vreți să o alegi. Dacă are ceva experiență în spate sau e doar o altă ciupercă ieșita după ploaie. Pentru mine, au atârnat mult cei peste 40 de ani de funcționare ai creșei la care a mers Petru, așa ponosită cum mi s-a părut la început. Asta mi-a arătat că oamenii de acolo au experiență enormă cu copiii, au întâlnit toate categoriile, felurile și culorile de copii, dar, mai ales, știu să gestioneze probleme adiacente.

       

      4. La privat, oriunde am fost, m-au întâmpinat cu aceeași replică în momentul în care am deschis subiectul personalului: “Acum suntem mai putini, că știți cum e…”. Iar punctele de suspensie m-au cam pus pe gânduri. Sunteți mai puțini că nu vreți să plătiți mai mulți oameni, au plecat pentru că aveți un management defectuos, nu stau pentru că sunt prea mulți copii și lucrurile o iau razna, iar lista întrebărilor poate continua la infinit. Așadar, faceți o schemă simplă. Dacă sunt 15 copii în grupă, iar personalul e format dintr-o educatoare și o îngrijitoare, credeți că toți copiii vor avea parte de schimbat, mâncat, culcat optime? Ca să nu mai vorbim de interacțiunea 1 la 1 și de volumul de atenție sporit când vine vorba de 15 ghindoci care abia merg, abia se ridică, nu știu să vorbească, să ceară apă, caca, etc. Ăsta a fost un mare minus în ceea ce privește sistemul privat. La stat, la o grupă de 10 copii sunt 3 sau 4 îngrijitoare, depinde de zi, plus educatoarea. Ceea ce găsesc echitabil. Dacă vorbim deschis de calitatea oamenilor din aceste instituții, atunci iar intervine loteria.

       

      5. MÂNCAREA GĂTITĂ IN HOUSE. Când vine vorba de creșe și grădinițe, mâncarea e un subiect sensibil pentru mulți părinți. Dacă la creșele privat meniurile care mi-au fost prezentate conțineau, în marea lor majoritate ananas, tapioka, broccoli, varză de bruxelles, la stat am dat pește sfeclă, morcovi, fasole, cartofi și restul alimentelor cotidiene. La creșa de stat există bucătărie și se gătește zilnic, de la supă la piure, pate, griș și orez cu lapte. Nouă ne-a plăcut asta, mai ales că Petru este obișnuit cu mâncarea gătită. Abia așteaptă să mănânce la masă cu copiii și să mai cerșească biscuiți.

       

      6. CAMERE – SISTEM DE SUPRAVEGHERE. Ar trebui să punem mână de la mână și să facem o petiție pentru o lege care să impună obligativitatea instituțiilor din sistemul de stat de a avea camere de luat vederi. S-au mai schimbat legile între timp, vezi GDPR. Dar consider că, printr-un acord scris, părinții ar trebui să aibă acces la imagini video live din creșă și grădiniță.

       

      7. LOC DE JOACĂ/CURTE. Un alt criteriu foarte important pentru noi a fost ca copiii să fie scoși afară, în curte. Și da, indiferent de anotimp, la creșa de Stat, au ieșit zilnic la joacă.

       

      Subiectul creșa este unul delicat. Dacă vei aștepta momentul potrivit pentru a-ți duce copilul, nu va veni prea curând. Pentru că vom considera că niciunul dintre noi nu e pregătit: nici copilul și nici părinții. Pe de altă parte, cei care nu sunt nevoiți să se întoarcă la muncă și pot sta cu copilul sau au alte variante ajutătoare, pot spune pass creșelor. Colectivitatea, așa cum spuneam la început, vine cu bune și cu mai puțin bune. Răcelile, bolile, mucii care nu se mai termină cu lunile, sunt provocări serioase pentru o familie. Cel putin pentru noi, perioada îmbolnăvirilor a însemnat un stres major. Dar a trecut; ba chiar ne-am călit, ne-am îmbolnăvit unii de la alții până am învățat că toate fac parte dintr-un parcurs absolut normal. Simplu nu este, așa cum milioanele de emoții și de contradicții îți vor acapara mințile. Eu, una, mi-am reproșat constant că am făcut pasul ăsta, că nu sunt o mamă bună, că am exagerat ducându-l pe Petru la creșă, că ar fi trebit să mai rabd puțin și să mai rezist acasă câteva luni, să dau proiectele și munca la o parte și să mă concentrez numai asupra lui. Dar, am privit la rece situația: ajunsesem la epuizare psihică și fizică, chiar dacă mai aveam 6 luni până să mă întorc la muncă. Însă, nu știam pe ce lume mă aflu, nu reușeam să mă odihnesc nici ziua și nici noaptea, iar calitatea atenției mele asupra lui era din ce în ce mai scăzută pe fiecare zi ce trecea. Între frustrare și oboseală, am ales creșa. Am început cu pași mici, de la 8 la 12 pentru primele 6 luni. Apoi, când a învățat să facă la oliță, dar, mai ales, să doarmă la prânz cu ceilalți copii, am înțeles că e pregătit să stea până seara.

      Te sfătuiesc să ai răbdare cu întreg procesul, dar mai ales să ai încredere în personalul care lucrează în creșă. În ciuda tuturor gândurilor sabotoare, copilul tău va fi pe mâini bune. Va fi alături de alții, la fel de vulnerabili, de mici, de sensibili. Apoi, e posibil să-i placă la nebunie la creșă. Suntem ființe sociale, iar interacțiunea de la o vârstă atât de fragedă va însemna o cărămidă importantă în temelia personalității lui.