Putem să fugim, putem să ne ascundem. Însă viața are un mod curios de a face lucrurile să meargă într-acolo unde tu trebuia să ajungi

Șosetele de lână pe care le curatăm la noi în shop sunt atât de dragi sufletului meu, atât de prețioase și atât de frumoase, încât merită toată atenția noastră. Sunt unicat nu numai prin faptul că nu există 2 perechi la fel, prin istoria lor, dar mai ales prin felul în care sunt create. Apoi prin modul magic în care și-au făcut apariția în viața mea.

Nu o să zăbovesc mult despre ce rol important a jucat lâna în copilăria mea, cum de toți din familie, vreo 3 generații, ne îmbrăcam exclusiv iarna cu haine de lână făcute de bunica din firele pe care ea însăși le trăgea la fuior, le vopsea cu foi de ceapă sau Galus și le împletea la gura sobei din producția proprie a celor 6 oi pe care le creștea taman pentru asta. Eram mică, habar nu aveam cum se va schimba lumea într-o clipire de ochi, dar ce se întâmpla cu lâna la noi în casă era pentru mine nici mai mult nici mai puțin decât o vrăjitorie. Eram complet fascinată de faptul că ajunsesem să mă îmbrac din blana oilor pe care vara le fugăream pe câmpul din spatele casei. Între timp oile noastre nu mai sunt, nici bunicii, iar hainele făcute atunci au rămas cu titlu de amintire.

În urmă cu patru ani mă aflam într-o vacanță prin România, la casa din munți a unor prieteni vechi. Toți din familie aveau pulovere și veste exact ca cele pe care le purtam în copilărie. Aveam să aflu atunci că sunt făcute de tanti Otilia, vecina lor din satul de pe vârful muntelui care, la 80 de ani, împletește cât e iarna de lungă. Iar la munte, iarna-i lungă. Am vrut să ajungem și noi la tanti Otilia, să ne luăm câte-un rând de pulovere, dar ploile nu ne-au lăsat. Accesul către satul ei este imposibil pe vreme rea. Apoi a venit pandemia și toate planurile s-au schimbat.

Vara trecută, ne-am reîntâlnit cu aceeași prieteni care nu uitaseră că voiam să ajungem la tanti Otilia. De data asta viața și vremea le-au așezat pe toate. Am găsit-o cu Dorina, fiica care vine la ea pe jos, pe un drum de 7 Km dintr-un sat din Transilvania, ca să-i aducă pâine și mâncare de două ori pe săptămână. Doamna Dorina nu e la prima tinerețe, dar vine ori de câte ori poate ca să-și ajute mama.

Doamna Dorina este cea care face șosetele. Împarte aceeași pasiune cu mama ei, de la care a și învățat să împletească. Când m-a invitat să-mi arate șosetele, am încremenit. Nu cred că văzusem până atunci șosete mai frumoase, mai colorate, mai vesele și mai bine lucrate. Sunt adevărate opere de artă făcute la andrea, cu un simț artistic incredibil. Felul în care așează și combină culorile este unic. Șosetele sunt unice. Lucrează cu grijă și cu pasiune, iar asta se observă din prima clipă. Sunt făcute din fibre naturale, din lână sau bumbac.

M-a invitat în casa mică, în odaia unde ținea pitită în saci de plastic o colecție impresionantă de șosete de lână. Apoi, cu o voce joasă mi-a spus:

– Aș vrea să fac șosete pentru tot restul vieții mele. Mă duc la muncă pentru nici 2.000 de lei și stau în frig. Aș vrea să stau lângă mama și să fac ce-mi place.

Pe scurt asta este adevărata poveste a șosetelor de lână. Am luat toată producția doamnei Dorina, am căutat să le ambalez onorabil, în săculeți de pânză lucrați manual, să le fac etichete pe măsura frumuseții lor și să le arăt lumii.

Doamna Dorina și tanti Otilia și-au pus speranțe în mine. Tot ce își doresc este să poată sta în liniștea casei lor și să facă ceva ce, peste puțin timp va dispărea odată cu ele: tradiția. Implicarea mea este minoră, însă știu că poți face rai din ceva ce îți dorești cu adevărat. Iar misiunea mea este să ajut oamenii, să le susțin munca și să le mențin speranța vie. Din banii pe care îi fac din vânzarea acestor șosete își vor cumpăra lemne de foc și vor avea puțin răgaz să-și trăiască viața în tihnă.

Dacă vrei să fii o parte din proiectul meu, te invit să le spui și altora despre povestea șosetelor de lână. Tanti Otilia și doamna Dorina vor aprecia foarte mult contribuția ta!