Textul de față, ca toate cele pe care le postez aici, provin în marea lor majoritate din experiențe personale, mai mult sau mai puțin intime și astfel sper să le fie de folos și celor care ajung la ele. Multe din lucrurile prin care am trecut prin ceea cea se numește “maternitate” au fost pentru mine, în cea mai mare parte, terifiante. Terifiante pentru că nimeni nu te pregătește pentru ce are să devină jobul vieții tale, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Așez mai jos o listă a lucrurilor cu foarte mare însemnătate pentru noi, ca familie, și noi ca indivizi maturi în relație cu un om mic ai cărui pași suntem datori să-i îndrumăm către o viață mai bună și mai echilibrată decât am putut noi s-o descoperim atunci când ne-a fost “prezentată” de părinții noștri.

1. Regula celor 25

În primăvara anului trecut Petru a avut un episod pasager de tulburare a vederii, lucru care a provocat o panică uriașă în sufletul lui, apoi în al nostru pentru că nu știam cum să-l ajutăm dar, mai ales, ce anume a generat asta. Am început investigații serioase la pediatri, apoi la medici oftalmologi, iar în cele din urmă am ajuns la Neurologie. După analize și ample discuții cu medicii, am aflat că, odată  supuși la ecrane fără limită, copiii noștri pot dezvolta o serie de sindroame și tulburări neuronale. Omul, ca ființă, nu a fost proiectat să i se spele creierul în fața unui ecran. Ba din contră. A fost creat să discearnă și să aibă contact cu exteriorul prin toate celelalte simțuri. Conform medicilor, niciun copil nu ar trebui să fie expus ecranelor mai mult de 25 de minute pe zi. Petru este bine, nu a pățit nimic grav înafară de o sperietură serioasă pe care a dobândit-o în urma vizionării unor desene foarte agresive. Fusese într-o vizită și noi nu am știut la ce anume se uitase. Dar aplicăm regula celor 25 și nu am mai avut episoade bulversante de atunci.

2. Fără agresivitate fizică și verbală

Ar fi simplu să stau în fața calculatorului și să dau indicii despre cum să crești copii mai buni, să fiu meschină și ipocrită și să declar că eu nu mi-am bătut copilul și nu am țipat la el niciodată. Aș fi vrut din tot sufletul să fie așa, dar mă tem că adevărul este altul. Ca multe alte mame epuizate emoțional și fizic, am căzut și eu în capcana agresivității.  Dar nu ajută pe nimeni cu nimic, ba din contră. Violența este arma cea mai nocivă pe care o putem îndrepta spre proprii noștri copii. Va crea comportamente la fel de agresive și va săpa șanțuri adânci în viitorul lor emoțional. La fel și injuriile. De ce să-i faci “cretini, idioți, tâmpiți, dobitoci”? Nu am nicio explicație, dar mi-ar plăcea să-mi poată spune un părinte ce a produs bun faptul că i-a spus copilului “prost” timp de 10-15 ani. Nu vă jucați niciodată cu vorbele. Nu se uită niciodată.

3. Alimentație echilibrată și atenție la dulciuri

Vrem sau nu să recunoaștem, copiii noștri sunt victimele unei alimentații proaste și a unui exces de dulciuri. Văd adesea copii mici, de până în cinci ani, supraponderali la nivelul maxim depășit de mult, cu burți care atârnă, copii care nu prea aleargă sau se joacă pe motiv că obosesc prea repede. Apoi copii care, la nici 3 ani, au deja carii sau plombe. Cu siguranță că alimentația noastră, a tuturor s-a schimbat, însă nici noi ca părinți nu pare să ne agităm prea mult pe seama acestui subiect. Din păcate dulciurile țin loc de timp petrecut împreună cu copiii noștri, sunt deja celebrele treat-uri cu care îi cumpărăm și îi liniștim tocmai ca noi, adulții, să nu avem prea multe dureri de cap. Nu ne place să-i auzim plângând și țipând și ne cumpărăm astfel liniștea de moment cu ciocolată, pizza sau paste. Am auzit extrem de des mame spunând că ori nu știu cum să gătească, ori că nu au timp. Și înțeleg ambele variante. Dar de la a ști la a vrea e un singur pas.  Se numește voință. Youtube-ul te învață repede să faci orice, de la ciorbă la gogoși. Iar cât privește timpul, niciodată nu avem destul, dar ne putem face loc pentru orice este important în viața noastră.

4. Anturajul cu persoane nepotrivite

Oricât de ciudat sună, am ales să stăm departe de anturaje care ne crează angoase, care generează comparații și restul de lucruri nocive. O bonă fără răbdare, care nu îi poate explica copilului noțiuni elementare sau este incapabilă să-i citească cursiv o poveste cap-coadă, un bunic care preferă să-i arate pe Facebook ce mai fac colegii de liceu sau prieteni de la grădiniță care se joacă „de-a scuipatul și pumnii” sunt doar câteva exemple pe care nu le doresc în preajma copilului meu. Viața este formată și din părți negative, dar sunt datoare să-mi expun copilul la contact cu oameni mai buni și mai calmi măcar în perioada copilăriei mici. Va avea destul timp să-și facă propriile impresii despre cei din jur.

5. Mai mult timp în natură

Proiectul Green Renaissance mi-a ridicat la fileu un gând pe care îl am din totdeauna: omul departe de natură e un om gol. Iar copiii care nu sunt crescuți aproape de natură se vor obișnui greu cu ea. Natura pare să fi devenit la fel de greu accesibilă ca și mâncarea sănătoasă. Probabil, din comoditate, din prea multă uzură psihică, preferăm să ne baricadăm în case și să ne căutăm alinarea pe canapea. Însă, atât pentru noi, dar mai ales pentru copii, experiențele tactile și senzoriale din natură sunt generatoare de echilibru și fericire pură. Pescuitul, alergatul prin băltoace, culesul castanelor, al nucilor, al frunzelor, drumețiile, noutatea locurilor în care nu au mai fost niciodată, atenția la zgomote noi și toate poveștile care se pot crea în jurul excursiilor în natură îi vor face curioși și fericiți. Prima aventură pe munte, primul picnic pe timp de iarnă, cu ceai fierbinte la termos, sunt amintirile pe care le vor păstra pentru totdeauna.

6. Odihna

Odinha este la fel de necesară precum alimentația, statul la aer și liniștea. Poate că sună învechit, poate că nu, însă somnul de prânz nu este o aberație sau un moft al părinților cu un spirit mai “retrograd”, ci reprezintă o necesitate fizică. Repausul psihic și fizic au un rol esențial de regenerare și recuperare. Eu una o privesc ca pe o investiție în sănătatea noastră. Că este uneori imposibil să creezi rutina somnului de prânz copilului tău, de acord. Și mie mi-a fost cumplit de greu să nu renunț și să nu mă dau bătută pentru simplul motiv că îmi lua cel puțin o oră să-mi conving copilul să fac somn de amiază. Dar, după o muncă Sisifică, am reușit. Am albit, dar am reușit.

7. Ora de “plictiseală”

Ora de plictiseală este o chestiune pe care am descoperit-o în America. Am înțeles că este un principiu care se aplică în școli sau în after-school-uri, când copiii sunt îndemnați să aibă un timp intim, doar al lor, în care să doarmă dacă vor, dacă nu să citească sau să se uite în tavan și să se gândească. Se poate aplica copiilor de peste 4 ani, cei care sunt destul de mărișori încât să înțeleagă și să adere la proces. Acasă, găsesc mană cerească „ora de plictiseală”, un timp al fiecăruia dintre noi, în care putem citi, ne putem odihni sau face orice altceva care ne sparge rutina comună.

8. Responsabilități

Dacă noi suntem generația copiilor care făceau de toate de la vârste fragede, astăzi copiii noștri nu prea se descurcă singuri cu nimic. Nu se descurcă pentru că noi îi asistăm 24 din 24 și nu avem răbdare ca să-i lăsăm să greșească. Îi ducem și aducem de la școală, le facem paturile, îi spălăm pe dinți până la 12 ani și nu știu de ce avem dorința patologică de a le ușura viața vis-à-vis de orice. De noi depinde, ca părinți, cât de descurcăreți și independenți vor fi încă de mici. Consider că responsabilizarea copilului este una dintre cele mai importante lecții de educație. Îi va ajuta să fie autonomi și să înțeleagă efortul care se depune în jurul lor, ca toate lucrurile să fie funcționale.

9. Reguli bilaterale

În momentul în care impui unui copil o regulă, trebuie să fii sigur că și tu o poți respecta. Dacă tu poți face asta, îi arăți prin exemplul propriu că e posibil să fii serios și, astfel, nu produci frustrări obligându-l pe el să facă ceva ce tu nu poți. Trebuie să te asiguri că regulile pe care le impui nu sunt absurde și că îmbunătățesc viața lui sau a ta/voastră ca familie în mod vizibil, consistent. Educația fără reguli e ca vara fără soare – nu prea înțelegi nimic din ea.

10. Socializarea în comunitatea de vârsta lui

Copiii au nevoie de copii. Unii mult mai devreme, alții mai târziu, însă socializarea, joaca, dinamica grupului, constituie o parte uriasa în dezvoltarea lor. Sunt mulți părinți care se tem de Grădiniță, iar la subiectul “Creșă” îi apucă groaza. Motivul, mereu același: bolile. Eu am ajuns să privesc motivele astea ca fiind hilare, pentru că generația mea a servit creșă și grădiniță pe pâine și nu a mai murit nimeni, mai ales pe timpuri în care nu existau toate medicamentele și toate adjuvantele de astăzi. Bolile au devenit o adevărată sperietoare și nu pot să înțeleg de ce, pentru că fără a trece prin ele, copilul nu va fi mai puternic. Bolile sunt parte din dezvoltarea lui naturală. Dincolo de boli, creșele și grădinițele ne educă copiii și îi ajută să se dezvolte mai repede decât pe cei care nu le frecventează. Apoi interacțiunea dintre copii, negocierile pe care le fac de mici și prieteniile pe care le leagă sunt incontestabil, liane către o viață mai echilibrată.

Închei prin a spune că iubirea e cea mai importantă parte din relația cu copiii noștri. Iubirea necondiționată, deplină și totală pentru făptura pe care ai adus-o pe lume. Iubirea este singura care rămâne mărturie, dincolo de orice listă și orice strategie de parenting. Iubirea creează oameni mai buni, mai calmi, mai îngăduitori și mai echilibrați.